Aşa cum toată lumea ştie, agenţii de pază sunt o specie aparte în peisajul românesc. În general educaţi opt clase sau mai puţin, indivizi îmbrăcaţi în fel de fel de uniforme colorate şi însemnate cu celebrul „SECURITY” nu fac altceva decât să taie frunză la câini şi să enerveze oamenii muncii serioşi.
Azi de dimineaţă, trei zănateci de la „Cobra” au reuşit performanţa de a îngreuna accesul în Portul Constanţa într-un asemenea hal încât în jumătate de oră s-a format o coadă de peste un kilometru. Totul s-a întâmplat la poarta de acces numărul 10 (Agigea pentru necunoscători), unde, sub atenta supraveghere a unui poliţist de la frontieră, cei trei crai opreau toate maşinile pentru „inventariere”.
Spre stupefacţia tuturor, la fel ca în bancurile foarte proaste cu oameni ai legii, „cobriştii” acţionau cam aşa: primul citea cu voce tare numărul bonului de intrare (al permisului în unele cazuri), al doilea îşi încerca dicţia pe numărul de înmatriculare al maşinii, iar al treilea… „redacta” într-un clasic caiet studenţesc informaţiile primite de la colegi. Abia după ce ultimul îşi termina treaba, bariera acţionată electric era ridicată (probabil prin rotaţie) de o mână vânjoasă aparţinând unuia dintre durdulii agenţi…
În ciuda protestelor generale, nici agenţii, de altfel tari în gură de fiecare dată, nici omu’ legii nu au catadiscit să oprească acţiunea astfel că nefericiţii care au avut drum prin port şi-au blestemat zilele şi le-au umplt frigiderele „badigarzilor” autohtoni.
PS. La ieşirea din zona atât de bine securizată, alţi doi băieţi în uniformă la fel de bine făcuţi (1.60, 55 de kilograme!!!) au ţinut să se dea rotunzi când au văzut însemnele de presă pe „micul coreean”. „Bă! Să nu scrieţi că v-am dat drumu’ fără să vă contolăm!”, s-a exprimat plastic un ţăran ochelarist. Urările de bine pentru toate nemurile venite dinspre „presari” au transformat hăhăitul idiot într-un rictus şi glumele într-o ameninţare: „Data viitoare să-ţi iei bon bă! Altfel nu mai intri în port!”
O fi moşia măsii…