„Epic! Acest rezultat vă arată nu numai că acest băiat este cel mai mare înotător din istorie şi cel mai mare Olimpian al tuturor timpurilor, ci şi că probabil este cel mai mare atlet care a existat vreodată!” (Mark Spitz despre Michael Phelps)
Olimpiadele au nevoie de eroi şi de istorie. Agitata cursă către perfecţiune dar şi justificarea unor cheltuieli megalomanice a transformat fiecare competiţie de vară într-o adevărată bătălie mediatică. De la Berlin 1936, când Jesse Owens a cucerit patru medalii de aur în fieful naziştilor lui Hitler şi a „purităţii ariene”, un sportiv a fost scos mereu în faţă, a fost idolatrizat şi transformat în imaginea de o vară a celei mai importante competiţii de pe mapamond. Uneori giganţii au nevoie şi de puţin ajutor…
Mark Spitz
La Munchen, în 1972, un american de origine ebraică a stabilit recordul de medalii de aur câştigate la o singură ediţie. Mark Spitz reuşea, la numai 22 de ani, să răzbune o prestaţie dezamăgitoare la JO din 1968 de la Mexico City. Considerat cel mai bun înotător din lume, Spitz s-a prăbuşit la olmpiada mexicană şi n-a obţinut decât două din cele şase titluri olimpice promise, ambele în curse de ştafetă şi mai degrabă ajutat de colegi decât prin vreo evoluţie senzaţională.
În Germania, la Olimpiada însângerată, Spitz a reuşit să se autodepăşească şi a câştigat şapte titluri deşi promisese doar şase. Mai mult, el a bătut şi recordul mondial în toate cele şapte curse, iar performanţa va rămâne în picioare chiar şi după Beijing 2008, deşi Phelps a bătut la rându-i de şapte ori recordul. Definitorie pentru ambiţia americanului a rămas reticenţa de a concura la ultimul eveniment, cursa de 100 m liber. Spitz declara presei americane înaintea cursei că „şase succese din şase sunt un record, şase din şapte un eşec”. Totuşi campionul a concurat şi nu numai că a câştigat dar a bătut şi recordul mondial.
Michael Phelps
Până la un punct, cariera nativului din Baltimore seamănă izbitor cu a lui Mark Spitz. Debutant la cel mai înalt nivel la numai 15 ani (locul 5 la JO Sidney 2000), Michael Phelps a explodat doar un an mai târziu la Fukouka, câştigând titlul mondial la 200 m fluture. În 2002, la jocurile Pan Pacifice, americanul a cucerit trei titluri şi două medalii de argint, fiind considerat deja urmaşul lui Mark Spitz şi cel care putea să oprească supremaţia australianului Ian Thorpe. La mondialele de la Barcelona din 2003, Phelps a reuşit patru victorii şi două locuri doi astfel că pentru JO de la Atena din 2004 el a riscat un pariu imens cu miza de un milion de dolari: şapte madalii de aur şi egalarea recordului lui Spitz.
Fără teamă, americanul s-a decis să concureze în opt probe dar a debutat dezamăgitor. La 200 m liber, Phelps a luptat în „Cursa secolului” cu Thorpe, Pieter Van den Hoogenband şi Grant Hackett, terminând abia pe locul al treilea, în chiar prima întrecere din cele opt. În mod remarcabil, tânărul înotător (avea doar 18 ani) a reuşit apoi o serie de cinci titluri olimpice dar a pierdut pariul cu Speedo după ce ştafeta de 4 x 100 m liber s-a clasat tot a treia. Succesul din ultima cursă, i-a adus a şasea medalie de aur dar dezamăgirea de a nu fi egalat recordul din 1972 a fost uriaşă.
Revanşa cu… susţinere
După Atena, Phelps a dominat copios întrecerile de nataţie, dând naştere la întrebări şi suspiciuni. A cucerit 13 titluri mondiale la Indianapolis, Montreal şi Melbourne, şi cinci titluri Pan Pacifice în Canada. Evoluţiile de la ultimele două competiţii mondiale, cu opt noi recorduri şi o singură înfrângere la 200 m spate, au fost exact declanşatorul unui nou pariu cu Speedo, de data aceasta pentru opt titluri la Beijing. Suma totală: şase milioane de dolari, din care unul bonus pentru record.
În China, Michael Phelps s-a încoronat drept „Rege al olimpului” după doar patru curse, nimeni în istorie nereuşind să ia zece medalii de aur (Mark Spitz, Larissa Latynina, Paavo Nurmi şi Carl Lewis au câştigat nouă titluri). Impresionant, Phelps a câştigat şi următoarele două curse, în acelaşi mod categoric, cu stabilirea unui record mondial iar pe 16 august urma să egaleze recordul lui Spitz. Nimeni nu s-a îndoit o clipă că Phelps ar putea fi învins deşi rivalii au făcut tot felul de declaraţii războinice dar prestaţia sârbului Milorad Cavic s-a dovedit prea mult pentru american.
Din păcate pentru european în joc a intervenit… publicitatea şi „nevoia de a face istorie” astfel că printr-o decizie uimitore, Phelps a câştigat suta de metri fluture cu o sutime de secundă avans, după ce a fost bătut clar de Cavic. Reluările televiziunii chineze au fost relevante dar organizatorii au considerat altfel, numai că sârbul a fost mult mai fair decât americanul. „Am acceptat înfrângerea şi trăiesc cel mai frumos moment al carierei mele. Nu este nimic mai frumos decât să fi învins de cel mai mare înotător care a existat vreodată”, a declarat Milorad Cavic, printr-un gest demn de remarcat.
Ieri de dimineaţă, Phelps a fost mediocru în cursa de ştafetă 4 x 100 m. Clasat abia al treilea după evoluţia sa, Phelps a fost salvat de coechipierii săi, Aaron Peirsol, Brendan Hansen şi Jason Lezak dar a reuşit să ia al optelea titlu olimpic şi muntele de bani de la producătorul de echipament. Din păcate, deşi succesele sunt uluitoare, impresia de final este cea care contează. În caz că va concura şi la Londra, Phelps poate doborâ recordul de medalii cucerite la olimpiade, deţinut acum de Larissa Latynina. Sovietica a purtat la gât 18 în timp ce americanul s-a oprit acum la 16.
Semnul de întrebare
La finele tuturor curselor Phelps a ţinut morţiş să-şi susţină puritatea fizică. „Aveţi încredere în mine! Nu mă dopez!”, a repetat energic campionul, la fel ca un alt american ce a făcut istorie, Lance Armstrong în Turul Franţei la ciclism. Ultimul s-a dopat, iar totul a ieşit la iveală abia după retragere, atunci când era prea târziu pentru a declanşa un circ mediatic…
