Arhiva pentru august 10, 2008

Teofilo

Posted in Sports cu etichete , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , on august 10, 2008 by Guga

A fost considerat cel mai mare pugilist amator de categorie grea din lume dar a refuzat milioanele de dolari oferite la vremea respectivă de promotorii din profesionism. „N-aş da bucăţica mea din Cuba pentru toţi banii din lume”, îi plăcea să spună, şi a preferat să rămână un erou naţional şi al Olimpiadelor. Teofilo Stevenson a cucerit trei titluri olimpice la box, categoria grea, şi în două dintre finale a învins români. Dacă n-ar fi existat boicotul din 1984, Teofilo Stevenson ar fi devenit cu siguranţă unicul pugilist care a cucerit patru medalii de aur la Olimpiade.

Un fenomen

Teofilo Stevenson Lawrence s-a născut pe 29 martie 1952 în orăşelul cubanez Puerto Padre. Fiu de emigranţi din insulele Saint Vincent şi Saint Kitts, Teofilo a început boxul sub supravegherea unui alt campion olimpic la box, John Herera. Sportiv coplet, Teofilo a atras încă de mic atenţia coordonatorului lotului olimpic cubanez, Andrei Cervonenko şi la 17 ani a debutat în boxul amator, la cea mai dificilă categorie a vremii, +81 de kilograme.

Debutul a fost dezastruos, primul meci însemnând o usturătoare înfrângere în faţa lui Gabriel Garcia, în turul I al „Naţionalelor” cubaneze din 1969. În ciuda înfrângerii, Teofilo a continuat să progreseze şi ulterior a înregistrat succese importante împotriva unor nume mari ca Nancio Carillo şi Juan Perez. Calificat în lotul naţional, Teofilo a pierdut finala Jocurilor Central Americane din 1970, dar la 18 ani nimeni nu i-a putut reproşa ceva. Cervonenko şi noul antrenor Alcides Sagarra (cel care ulterior îl va descoperi pe Savon) ştiau că au descoperit cel mai mare pugilist de categorie grea.

Noul rege

La JO de la Munchen din 1972, Teofilo Stevenson avea doar 20 de ani şi mari speranţe că se va încorona campion. Primul meci disputat în Europa l-a trimis direct sub lumina reflectoarelor după ce cubanezul l-a spulberat pe polonezul Ludwig Denderys. Leşul i-a rezistat lui Teofilo numai 30 de secunde, arbitri oprind disputa după ce mai multe lovituri l-au mutilat pe Denderys. În turul doi adversar i-a fost americanul Duane Bobick. Învingător în 1971 la jocurile Panamericane, chiar împotriva cubanezului, Bobick era considerat marele favorit pentru continuarea  hegemoniei americane la categoria grea. După Joe Frasier în 1964 şi George Foreman în 1968, Bobick avea prevăzut acelaşi drum către profesionism dar a fost umilit de Teofilo. În runda a treia, cubanezul l-a trimis la podea de trei ori pe american iar arbitri au decis victorie prin inferioritate. Meciul Teofilo Stevenson – Duane Bobick este încă în topul celor mai frumoase dispute dn istorie.

După victoria în faţa marelui favorit, Teofilo a trecut fluierând de germanul Peter Hussing, pentru o finală istorică împotriva românului Ion Alexe. În vârstă de 26 de ani, prahovenul se afla la a doua prezenţă olimpică şi pierduse în 1968 prin KO la George Foreman astfel că a preferat să nu boxeze în finală profitând de o luxaţie a unui deget. Gurile rele au spus atunci că lui Alexe i-a fost frică dar nimeni nu l-a judecat, mai ales că la rându-i îşi spulberase adversarii de până la ultimul act. Teofilo Stevenson se încorona rege, iar modul în care a boxat i-a făcut pe mulţi să îl declare vedeta jocurilo însângerate de la Munchen.

Glorios

Pentru Teofilo au urmat ani uluitori. În 1974 a devenit campion mondial chiar la Havana iar în 1976, la JO de la Montreal, a şocat pe toată lumea. Până în finală el a boxat doar şapte minute şi 22 de secunde în faţa senegalezului Drame (KO în repriza a doua), a finlandezului Ruokola (KO1) şi a americanului Tate (KO1). Ultimul act a însemnat un alt succes zdrobitor în faţa românului Mircea Şimon. Conştient de forţa adversarului, Şimon a fugit efectiv în ring iar în primele două runde cubanezul n-a reuşit să-l lovească decisiv. În runda a treia Stevenson l-a încolţit, însă, pe nefericitul pugilist român şi după o rundă de pumni s-a aruncat prosopul…

La Moscova, în 1980, Teofilo a cucerit a treia medalie olimpică de aur devenind al doilea pugilist din istorie care a reuşit o asemenea performanţă, după ungurul Papp, triplu medaliat cu aur la două categorii. În 2000, Felix Savon a egalat performanţa lui Teofilio Stevenson. Turneul moscovit a adus însă şi o premieră, în semifinale cubanezul nereuşind să-l doboare pe ungurul Istvan Levai. Deşi succesul a fost unul prin unanimitate, Teofilo nu a mai impresionat. Nici în finală campionul n-a obţinut KO-ul şi chiar a fost cotat drept învins de unul din cei 5 judecători…

În 1984, Teofilo Stevenson era considerat din nou mare favorit. Cu doar câteva luni înainte de JO de la Los Angeles, campionul l-a zdrobit pe americanul Tyrell Biggs. Decizia URSS de a întoarce „favorul” boicotului american de la Moscova a însemnat pentru Teofilo o mare înfrângere. Buggs a devenit Campion Olimpic iar marele campion cubanez a spus adio boxului după un nou succes uimitor în 1986 la ultimul mondial.

Când a pus mânuşile în cui, Teofilo Stevenson Lawrence boxase de 324 de ori. De 302 a fost declarat învingător, majoritatea insucceselor venind în primii ani ai carierei. A avut doi rivali care i-au pus mari probleme, rusul Igor Vysotsky putându-se lăuda cu două succese împotriva marelui campion. Celălalt adversar de temut a fost conaţionalul Angel Milan.

A fost declarat erou naţional şi a devenit unul dintre protejaţii şi apropiaţii lui Fidel Castro, şi a continuat să declare că nu regretă nicicând că nu a trecut la profesionism. În 1972 a primit o distincţie rarisimă pentru un sportiv străin: titlul de maestru al Sportului în URSS.

Un NU hotărât

Imediat după JO de la Montreal, promotorii americani i-au pus pe masă un contract uluitor: 5 milioane de dolari pentru un singur meci contra lui Muhamad Ali, cu titlul mondial al profesioniştilor pe masă. Ar fi fost al doilea pugilist după americanul Peter Rademacher care ar fi boxat direct pentru titlul mondial la primul meci în profesionism. Teofilo a refuzat oferta printr-o frază rămasă celebră: „Ce înseamnă un milion de dolari în comparaţie cu respectul a opt milioane de cubanezi”.