Final de coşmar

Rusia a încheiat campania de la Eropean aşa cum a început-o. O înfrângere la scor a pus capăt aventurii ruseşti iar pentru Hiddink semifinala pierdută e a treia din carieră. Spania a jucat fabulos, a marcat trei goluri şi a avut alte ocazii, în faţa unui adversar care abia acum şi-a arătat limitele fizice şi tehnice. Spania este favorită la câştigarea trofeului dar pragmatismul nemţesc dă fiori…

Total neadevărat

Germania şi-a adjudecat biletuele perntru finala marcând trei goluri din trei şuturi spre poartă spre dezamăgirea tuturor. Practic nemţii au repetat la indigo partida din sferturi contra Portugaliei în plus beneficiind şi de ajutorul divin. Turcii au evoluat mult mai bine decât s-ar fi aşteptat cineva şi l-au supus unui bombardament continuu pe Lehman, dar n-au putut să marcheze de mai multe ori şi astfel să îngenuncheze Germania. Iar când îi laşi săjoace, nemţii te joacă. Două goluri venite pe contraatacuri şcoală au răsturnat situaţia iar reuşitele din final n-au făcut decât să mărească doza de regret. O echipă spumoasă la fel ca tehnicianul ei pleacă acasă iar în finală merge cea mai pragmatică echipă de la Euro.

Mai bărbaţi

Spania a devenit a patra echipă calificată în semifinale după un meci pe care putea să-l câştige cu uşurinţă în tmpul regulamentar sau prelungiri. În faţa unei Italii văduvite de cei mai buni mijlocaşi, morişca spaniolă a pus la grea încercare defensiva adversă şi nervii propriilor suporteri dar în final totul a ieşit conform calculelor hârtiei.

Campioana mondială a plecat acasă şi ultima impresie lăsată, cea care contează de altfe, ne-a amintit de meciul penibil făcut de tricolori contra Olandei.

Guus… trădătorule!

Rusia a trimis acasă Olanda după un meci uluitor. O pledoarie pentru fotbal şi acel gen de partidă care îl transformă în microbist şi pe un iubitor de Football, Baseball sau Rugby. Elevii lui Hiddink au reuşit un succes fabulos în faţa unor olandezi surprinşi de  replica primită, şi au profitat din plin de lipsa de experienţă a lui Van Basten.

Olanda a început tare meciul cu Rusia. Succesele din grupe le-au dat mare încredere batavilor dar după un sfert de oră din confruntarea cu Rusia, unii dintre ei începuseră să-şi pună întrebări. Cu Arshavin pe post de creator şi cu Pavlyuchenko acolo la finalizare, ruşii i-au chinuit pe batavi, marile ocazii apărând întâi la poarta lui Van der Sar. Până la pauză ocaziile s-au succedat la ambele porţi, cu un plus de periculozitate în dreptul outsiderului dar remiza a părut echitabilă.

După odihnă nebunia a continuat. Ruşii, majoritatea cu maxim 20 de meciuri jucate în ultimile şase luni au profitat din plin de ascendentul fizic şin i-au masat pe olandezi într-un careu devenit parcă prea mic pentru şase atacanţi şi sase apărători. Partitura perfectă interpretată de băieţii lui Hiddink a fost răsplătită cu golul lui Pavlyuchenko şi de alte ocazii ratate iar apropierea minutului 90 a dat impresia că o nouă bombă va exploda la Euro. Ultimile 10 minute au scos însă Olanda din impas. Sneijder a găsit o pasă perfectă pentru Ruud Van Nistelrooy şi prelungirile trebuiau să decidă semifinalista.

Cele 30 de minute au păstrat practic registrul primelor 90. Olanda s-a prăbuşit în partea a doua, iar ruşii au simţit momentul şi au atacat în valuri, marcând de două ori prin Torbinski şi Arshavin. Victoria clară de pe teren şi de pe tabelă a fost practic a lui Hiddink. Omul care a avut curaj să ia la Euro un jucător suspendat în primele meciuri (Arshavin) şi care l-a bătut tactic pe Van Basten. Schimbările din primul 11 şi de pe parcursul partidei s-au dovedit cel puţin inspirate pentru ruşi şi dezastruoase pentru batavi. Robben pe bancă e o crimă şi Van Basten a învâţat asta pe propria piele.   

Allahu Akbar

Turcia trăieşte cel mai miraculos an din istoria sa fotbalistică. Terim şi ai lui au reuşit trei goluri în ultimul minut şi au întors trei rezultate nefavorabile. Astfel ei s-au calificat în semifinale unde vor întâlni Germania, dar fără patru titulari.

Partida contra Croaţiei a fost un eveniment pentru turci. Fără mai mulţi jucători, victime ale meciului contra Cehiei, otomanii au luptat ca nişte eroi şi la final au ieşit din nou învingători.

Primele 90 de minute au fost mai degrabă anoste doar finalul incandescent din jumătatea turcă schimbând impresia de plictis de până atunci. Croaţia a dominat copios poseseia dar nu a pus în pericol poarta veteranului Rustu decât prin şuturi de la distanţă. Chiar şi aşa meciul se putea încheia încă din timpul regulamentar dacă apărătorul buturilor semilunei nu avea două trei intervenţii de excepţie, piperate totuşi de erori impardonabile şi pentru un „keeper” de liga a patra.

Prelungirile au adus schimbarea imaginii întregului meci. 30 de minute s-a alergat în draci. Balanţa s-a înclinat periculos către otomani şi croaţii s-au trezit dominaţi copios şi masaţi în propriul careu. Ultimele minute au adus un adevărat război, croaţii au marcat după o gafă monumentală a lui Rustu şi meciul părea încheiat. La ultima fază, în timp ce Bilic cerea de zor o schimbare, Şenturk a prins un şut rarisim şi a anulat golul lui Klasnic. Era minutul 122… Loviturile de departajare au fost câştigate clar de turci, lucru logic, adversarii fiind prăbuşiţi psihic.

Remarcabil comentarul băieţilor de la TVR. Pupincurismul aplicat în cazul tricolorilor se prelungeşte chiar dacă vedetele lui Piţurcă sunt în vacanţă. Pe timpul transmisiei sfertului nebunesc de la Viena, cei doi comentatori i-au făcut praf pe jucătorii prezenţi pe gazon comparându-i cu dobitocii care îmbracă tricoul galben al României şi găsindu-i mereu mult sub valoare acestora. „Petarde”, „trompete”, „ce-or zice cârcotaşii care au criticat Franţa – România”, „cel mai bun fundaş dreapta – ha!ha!ha!” (Chorluka n.a.), şi tot aşa…

La turaţie maximă

Panzerele au trecut peste Portugalia şi atacă optimist meciul din semifinale. Nemţii au jucat perfect o partidă în care au primit totuşi şi puţun sprijin de la arbitru, şi au reuşit să elimine principala favorită la titlu în opinia specialiştilor.

Debutul a fost uimitor cu germanii marcând de două ori în prima jumătate de oră prin Schweinsteiger şi Klose, pe fondul unor erori uluitoare ale defensivei lusitane. Conduşi cu 2-0, portughezii au fost obligaţi să atace dar tirul atacanţilor a fost lipsit de periculozitate. Abia în minutul 40 Nuno Gomes a profitat de lentoare defensivei germane pentru a reduce diferenţa de pe tabelă dar până la odihnă nu s-a mai întâmplat nimic senzaţional.

Mitanul doi a debutat cu lusitanii în atac şi cu germanii preferând contrele periculoase. În minutul 61 s-a derulat controversa meciului. Ballack a faultat evident în atac înainte de a trimite mingea în poartă dar arbitrul a preferat să închidă ochii spre nemulţumirea lui Scolari. Portugalia a fost obligată să înceapă iarăşi de la zero şi n-a mai reuşit să revină, şi din cauza evoluţiei execrabile a lui Ronaldo. Pe final, Postiga a readus diferenţa la minim dar golul său va rămâne doar în statistici.

Zbornaia

Rusia a jucat până la capăt şi a câştigat. La fel ca turcii, elevii lui Hiddink au arătat că ştiu fotbal şi că merită să ajungă în sferturi în detrimentul Suediei, o echipă bătrână şi de multe ori lipsită de idei.

Prima parte a fost la discreţia ruşilor, cu suedezii ieşind rar din propriul careu. Pavlyucenko a marcat pentru 1-0 un gol absolut logic iar rusnacii au amintit de multe ori de zilele glorioase ale lui Dasaev şi Mihailicenko. Jocul spumos a încântat tribuna iar suedezii nu şi-au putut reveni din pumni. În primul mitan doar Ljungberg a reuşit un şut anemic iar scorul înregistrat înainte de odihnă a părut mai degrabă dezamăgitor pentru elevii lui Hiidink.

Repriza secundă a debutat cu un adevărat dezastru pentru nordici după ce ex-sovieticii au lovit din nou pe contraatac. La 0-2 Suedia a fost nevoită să iasă la atac şi spectacolul a ajuns la cote maxime. Ruşii au ratat ocazie după ocazie şi au prestat un joc defensiv aproape perfect iar la final au sărbătorit o calificare ce părea imposibilă după debutul dezastruos cu Spania. Despre suedezi nimic de spus. Au jucat la fel ca în meciurile cu Grecia şi Spania dar nu au avut şansa să scape basma curată. Zbornaia a fost mult prea puternică…

Mai proşti ca noi

Grecia, campioana europeană en-titre a plecat acasă cu 0 puncte şi a lăsat o impresie mai proastă decât a României. Acelaşi joc care le-a adus acum patru ani titlul a fost huiduit copios de suporteri şi cele trei înfrângeri nu au părut deloc surprinzătoare.

Spania a început meciul contra Greciei cu majoritatea titularilor pe bancă. Garanţia primului loc şi perspectiva unui duel cu Italia l-au forţat pe Aragones să facă multe schimbări şi asta s-a simţit în jocul peninsularilor. La pauză Grecia a reuşit să conducă pe tabelă după golul lui Charisteas dar evoluţia per ansamblu a fost una mediocră.

După odihnă tehnicianul spaniol a schimbat registrul tactic şi rezultatele au apărut imediat. Ruben de la Red, aripa care acum doi ani juca la Castilla (echipa secundă a lui Real Madrid!!!) şi Guiza au marcat pentru un 2-1 conform cu realitatea din teren iar Spania a devenit a treia echipă calificată cu 9 puncte. Grecia a dezamăgit şi a devenit prima campioană care nu ia nici măcar un punct în eiţia imediat următoare dar după ceea ce a arătat nici nu merita.

Mare caracter

Italia s-a calificat în sferturi în ciuda tuturor previziunilor. Cârcotaşi timp de trei zile, mcaronarii au profitat de impotenţa României şi au ajuns în faza a doua a competiţiei dar vor juca fără doi oameni cheie: Pirlo şi Gatusso.

A fost primul meci de la Euro în care am văzut ce înseamnă să joci care pe care. Intrări criminale, cartonaşe, ocazii fabuloase şi credinţa că Olanda nu se va preda au purtat Italia către ultimele opt echipe rămase să se bată pentru trofeu. Practic squadra nu a precupeţit nici un efort pentru a obţine dezideratul şi a pierdut doi oameni grei pentru sfertul cu Spania însă acum nimeni nu mai are curaj să parieze împotriva lor. Golurile lui Pirlo şi De Rossi au adus scorul la 2-0 şi problemele în tabăra lui Domenech, un tehnician care are zilele numărate.

Italia n-a arătat deloc ca o echipă deconectată sau condamnată şi a confirmat că nu degeaba este campioana mondială. Curând vom afla dacă într-adevăr doar Olanda a meritat să iasă din grupa morţii sau că Italia porneşte gru pentru a termina fulminant. Disputa cu Spania poate oferi aceste răspunsuri pentru că ibericii au cei mai în formă atacanţi de la Euro.

Am fost handicapaţi

De ani buni n-a mai avut România o asemenea şansă de calificare sau un asemenea adversar decis să o ajute în marea încercare de a trece în sferturi în dauna unor echipe mult mai bine cotate. Din păcate, frica teribilă afişată de nişte tricolori abramburiţi s-a dovedit a fi decisivă în economia unei calificări ratate.

Culmea e că prima repriză ne-a întărit ideea unui blat cavaleresc, plin de emoţii la poarta noastră şi cu un gol pe final care ar fi făcut adversarii să plângă. Am refuzat evidenţa. Am refuzat să vedem o echipă ruptă în 100 de bucăţi, vlăguită după doar două meciuri şi fără soluţii viabile pe bancă. Am pus pariuri pe minutul în care Mutu va deveni erou naţional, ca o răzbunare a penalty-ului irosit în meciul precedent şi incredibil, am pierdut.

Golul lui Huntelaar, marcat mai degrabă la întâmplare a scos la iveală toată urâţenia unei naţionale dezbinate şi lipsite de onoare. Mutu a dat a lehamite din mâini şi a întors spatele coechipierilor înjurând de mama focului (ce asemănare cu Hagi!!!), fundaşii au pus capul jos de parcă au fost puşi la zid, Chivu a arborat figura de sfânt atât de cunoscută nouă când făceam prosti în copilărie iar Marius Niculae, da el, a zâmbit tâmp, aşa cum o face în majoritatea situaţiilor. Toţi semănau cu nişte handicapaţi. Nicoliţă ne-a reamintit de ce e fluierat la fiecare meci din Ghencea, Contra, de absenţa lui Ogăraru, atacanţii de lipsa lui Bratu, şi unii dintre noi ne-am aruncat o privire chiar în ograda vecinilor.

Miroase a rahat

Am crezut că la 1-0 pentru adversari ceva se va schimba dar echipa României a fost una de căcăcioşi. Puteam jura că unii dintre fotbalişti aveau culoare schimbată la şorturi iar mirosul a ajuns până la Bucureşti. Nici măcar momentul unic în istoria României când 10.000 de oameni cântă imnul într-o mare de orange n-a contat. Mutu a continuat să înjure, Contra să de rateuri, Cociş să alerge nătâng către nicăieri iar olandezii să se mire de cât de proşti putem să fim.

Van Persie a ţinut în final să arate ce ne puteau face cu adevărat dacăm aveau chef să joace. Imaginea cu atacantul lui Arsenal umilindu-l pe Contra este exponenţială pentru întreaga campanie de la Euro, şi de ce nu, pentru selecţia defectuoasă făcută de Piţurcă. Până la urmă am cules ce-am semănat.

Vestiar dezbinat

Amintiţi-vă de felul în care a fost exclus din lot Bratu şi vă puteţi face uşor o imagine asupra bisericuţelor, decisive, din vestiar. Selecţia s-a făcut după amiciţiile cu Mutu şi Chivu. Atacantul lui Dinamo n-a fost printre preferaţi pentru că e un fel de Ganea, dispus să se bată cu oricine iar astfel de oameni nu au ce căuta într-un vestiar de sclavi. Poate Bratu n-ar fi schimbat mult ecuaţia dar şi alte nume au lipsit în mod ciudat de la Euro. Ogăraru era oricând o soluţie pe un flanc drept văduvit de valori. Contra ar fi avut mai multă nevoie de omul lui Ajax decât de un Bănel departe de valoarea necesară pentru o asemenea competiţie sau de un Petre care îşi trage ultimele cartuşe la Naţională. S.a spus că a jucat puţin în finalul sezonului dar olandezii au avut în lot un jucător care a evoluat în numai 6 meciuri tot sezonul şi nimeni n-a comentat.

Apoi problema lui Albert Streit trebuie adusă pe tapet. Excluzândul pe Chivu, germanul născut la Bucureşti joacă la cea mai titrată echipă dintre toate care sunt trecute în dreptul alor noştri. Şi joacă. Meci de meci. Din păcate, petardele de pe partea dreaptă au impresarul care trebuie şi astfel ne-am trezit că putem ataca doar pe stânga.

De ce nu importăm?

Paradoxul de la Euro a fost că majoritatea echipelor au jucători cheie care nu sunt originari. Podolski e golgheterul Germaniei, Yakin al Elveţiei, Aurelio e cerberul din mijlocul Turciei, Senna în cel al Spaniei, Pepe stâlpul Portugaliei şi exemplele pot continua. Până şi marile dezamăgiri au fost conduse în teren tot de străini. Guerreiro a fost cu o clasă peste conaţionalii săi… polonezi, Austria a venit cu o pleiadă de importaţi, la fel şi Franţa, dar poate acestea nu sunt cele mai bune exemple. Doar Rusia, condusă totuşi de un olandez şi Cehia, deşi nici aici Ujfalusi nu e un pur sânge, au preferat să joace cu „ai lor”. Dacă la primii era şi greu din cauza condiţiilor de transfer impuse în prima ligă, la cehi se pare că totul ţine de valoarea diviziei I. Plus România.

Încăpăţânarea ultimilor selecţioneri de a avea doar jucători pur sânge în echipă pare deja o tâmpenie. Piţurcă a recunoscut înainte de Euro că doar principiile sale de românism nu-l lasă să cheme doi trei oameni născuţi pe alte meleaguri care ar fi cu siguranţă titulari. Să fie Culio? Să fie Cadu? Poate Dani? De ce nu Dubarbier sau Semedo? Da, e adevărat că toţi joacă la o echipă provincială şi că nu sunt reprezentaţi la negocierile contractelor de fraţii care au condus şi conduc din umbră fotbalul românesc, dar CFR a luat toată crema în sezonul precedent şi asta ar fi trebuit să conteze. Nici unul dintre cei enumeraţi nu ar fi refuzat o selecţie pentru că un Euro te poate scoate în lume mult mai bine decât o participare anostă în Liga Campionilor. Şi mai ales nici unul nu speră că va apăra vreodată drapelul propriei ţări deşi minuni s-au mai văzut.

Poate o soluţie salvatoare ar fi unul dintre tehnicienii de marcă rămaşi şomeri de lux. Din milioanele primite de la UEFA e imposibil să nu rămână câteva pentru un mandat oferit unui străin care să scoată naţionala din mocira în care încă mulţi nu realizează că a intrat. Culmea, un blat, ne-a adus cu picioarele pe pământ pentru că am uitat cum e să-l câştigăm…